Uneori, clienții noștri sunt chiar puțin dezamăgiți de faptul că dezumidificarea electrofizică a încăperilor cu sistemul Drymat® funcționează atât de simplu și insesizabil – împotriva unei probleme atât de masive, precum umezeala ascendentă în pereți, s-au așteptat măsuri la fel de masive de dezumidificare. O cutie mică de plastic pe peretele subsolului și câțiva electrozi în zidărie – și asta-i tot?
Dar aceasta este doar partea vizibilă. Unicitatea sistemului Drymat® reprezintă lucrul pe care nu îl observați la prima vedere: cel mai avansat al treilea nivel al electronicii industriale, calitatea superioară a tuturor componentelor (încercările de uzură sunt efectuate conform standardului DIN), experiența multianuală în dezumidificarea și desalinizarea eficientă, precum și asistența neîntreruptă – începând cu analiza inițială a problemei, și până la controlul final al procesului realizat cu succes.
La un mic cost suplimentar, procesul de dezumidificare și desalinizare poate fi controlat de către organizația de supraveghere tehnică (TÜV) sau de către un laborator acreditat de stat. De aceea Drymat® reprezintă o soluție complicată și complexă împotriva umezelii ascendente în pereții clădirilor. O soluție care poate fi uitată după finalizarea dezumidificării – Drymat® va menține casa Dvs. uscată și nu necesită întreținere. Și acest sistem funcționează timp de decenii.
Cu un consum de putere de doar 6 wați, costul energiei electrice este comparabil cu cel al unui radio portabil (Pentru Germania – 18 eurocenți/kW·h – aproximativ 9,50 euro pe an). Sistemul funcționează timp de câteva decenii fără întreținere suplimentară. Aceasta este cu adevărat o investiție avantajoasă!